Prin foc si sabie (85 page)

Prinţul Jeremi, ca senator al Republicii, fu nevoit să-l însoţească pe rege, în timp ce Wołodyjowski şi Zagłoba, în fruntea unui steag de dragoni, mărşăluiau cu opriri scurte spre Zamość, ca să-i ducă lui Skrzetuski vestea cea bună despre moartea lui Bohun, apoi să pornească împreună în căutarea cneaghinei.

Jupân Zagłoba părăsea Varşovia nu fără anume părere de rău, deoarece în mijlocul şleahticilor fără număr, în zarva alegerilor, la chefurile care se ţineau lanţ şi în gâlcevile pe care le isca împreună cu Wołodyjowski, se simţea ca peştele în apă. Se mângâia cu gândul că se întoarce la viaţa plină de neastâmpăr, de căutări, de întâmplări de tot felul şi de vicleşuguri, în care îşi făgăduia să nu se arate prea zgârcit, iar pe de altă parte, îşi avea părerea lui despre primejdiile oraşului de reşedinţă, pe care i-l înfăţişa lui Wołodyjowski după cum urmează:

― Pane Michał, e adevărat că am făptuit isprăvi grozave la Varşovia, dar, Doamne fereşte, să fi stat mai mult, ascultă ce-ţi spun eu, ne-am fi moleşit ca acel cartaginez faimos, pe care dulceaţa adierilor de la Capua l-a prăpădit de tot. Lucrul cel mai rău sunt muierile. Sunt în stare să piardă pe oricine, fiindcă, bagă de seamă numai, nimic nu e mai înşelător ca muierea. Până şi mie îmi dau târcoale, cât sunt eu de bătrân…

― E, las-o baltă, Domnia Ta! îl întrerupse Wołodyjowski.

― Asta-mi repet şi eu întruna, ar fi timpul să mă potolesc, dar am sângele prea focos. Tu eşti mai rece, da’ eu sunt iute ca focul. Să lăsăm asta. Acum o să începem altă viaţă. Crede-mă, câteodată mi-era dor de luptă. Avem un steag bine înarmat, şi pe lângă Zamość îşi fac de cap cete de tâlhari, aşa că o să ne jucăm cu ele, când vom pleca după cneaghină. O să-l vedem şi pe Skrzetuski şi pe uriaşul de Longinus, ca o cumpănă de fântână lituaniană sau ca o prăjină pentru hamei, că nici pe el nu l-am văzut de multă vreme.

― E, Domnia Ta, acum tânjeşti după el, iar când îl vezi nu-i mai dai pace!

― Păi n-ai văzut că de câte ori deschide gura, e ca şi când ar da un cal din coadă? Şi lungeşte fiecare vorbă, ca cizmarul pielea. La el totul se preface în putere, la cap nu merge nimic. Dacă ia pe cineva în braţe, îi frânge coastele, dar orice ţânc din Republică îl duce de nas cum vrea. Nemaipomenit, un om cu atâta avere şi aşa de
hebes
{173}
.

― Să fie chiar atât de bogat?

― Longinus? Când l-am cunoscut, avea chimirul atât de plin, că nici nu putea să se încingă cu el şi îl purta ca pe un cârnat afumat. Puteai să dai cu el ca şi cu un ciomag, că nu se îndoia deloc. Chiar el mi-a spus câte sate are: Myszykiszki, Psikiszki, Pigwiszki, Syruciany, Ciapuciany, Kapuściany (mai degrabă Kapusciana – aşa cum îi e capul
{174}
), Baltupie – cine mai ţine minte toate numele astea păgâneşti! Are vreo jumătate de judeţ. Podbipięta e socotit un neam mare printre roşcovanii de lituanieni.

― Domnia Ta, nu cumva le cam înfloreşti când vorbeşti de proprietăţile lui Longinus?

― Nu înfloresc nimic, repet numai ce am auzit de la el, iar el, ştii bine, că de când e pe lume n-a mai spus o minciună, pentru că şi pentru asta e prea prost.

― Ei, Anusia o să fie cu adevărat stăpână! Dar cu ce spui Domnia Ta despre el, că e prost, nu pot să mă împac. E un om aşezat şi prevăzător, la nevoie nimeni nu e în stare să-ţi dea un sfat mai bun ca el, iar că nu e şmecher, ce să-i faci! Domnul Dumnezeu n-a dat la toată lumea o limbă atât de ascuţită ca a Domniei Tale. Ce să mai vorbim! E un mare viteaz şi un om dintre cei mai vrednici, dovadă că şi Domnia Ta l-ai îndrăgit şi te bucuri să-l vezi.

― M-a pedepsit Dumnezeu cu el! mormăi Zagłoba. Mă bucur numai pentru că am să-l necăjesc cu jupâniţa Anusia.

― Domnia Ta, eu nu te-aş sfătui să faci una ca asta, fiindcă e lucru cu primejdie. Cu toate că e bun de pus la rană, în asemenea împrejurări şi-ar pierde răbdarea.

― N-are decât să şi-o piardă! Am să-i tai urechile ca lui Duńczewski.

― Lasă-l în pace, Domnia Ta. Nu i-aş dori nici unui duşman să încerce.

― A, numai să-l întâlnesc!

Dorinţa lui Zagłoba avea să se împlinească mai repede decât gândea. După ce ajunseră la Końskawola, Wołodyjowski hotărî să se oprească acolo pentru odihnă, deoarece caii erau osteniţi rău de drum. Cine poate să descrie uluirea celor doi prieteni, când, intrând în tinda întunecoasă a hanului, primul şleahtic care le ieşi în întâmpinare fu jupân Podbipięta?

― Cum o mai duci, Domnia Ta? Nu te-am văzut de o groază de timp! strigă Zagłoba. Cum nu te-au ciopârţit cazacii la Zamość?

La rândul său, jupân Longinus îi luă pe amândoi în braţe şi îi sărută pe obraji.

― Iată că ne-am întâlnit, ai? zise cu bucurie.

― Încotro te duci? întrebă Wołodyjowski.

― La Varşovia, să-l aflu pe prinţ.

― Prinţul nu mai e la Varşovia. A plecat la Cracovia cu Măria Sa regele, înaintea căruia va purta mărul la încoronare.

― Pe mine m-a trimis pan Weyher la Varşovia cu o scrisoare în care întreabă unde să plece polcurile prinţului, fiindcă, slavă Domnului, nu mai e nevoie de ele la Zamość.

― Atunci nu trebuie să mai pleci nicăieri, pentru că noi aducem porunci.

Jupân Longinus se posomori, fiindcă dorea din suflet să ajungă la prinţ şi să vadă Curtea, şi mai ales o păsărică gingaşă care se găsea acolo.

Zagłoba începu să-i facă semne cu ochiul lui Wołodyjowski.

― Dacă-i aşa, am să mă duc la Cracovia, rosti lituanianul după o clipă de gândire. Mi s-a poruncit să duc această scrisoare şi o voi duce.

― Haidem înăuntru, o să poruncim să ne fiarbă câte o stacană de bere, îi îndemnă Zagłoba.

― Dar Domniile Voastre unde vă duceţi? întrebă lituanianul pe drum.

― La Zamość, la Skrzetuski.

― Porucinicul nu mai este la Zamość.

― Am nimerit-o ca nuca-n perete! Şi unde e?

― Împrăştie cetele de tâlhari pe lângă Choroszcyn. Chmielnicki s-a retras, dar polcovnicii lui ard totul în cale, jefuiesc şi omoară. Starostele de Waly l-a însărcinat pe Jakub Regoski să-i nimicească…

― Şi Skrzetuski e cu el?

― Întocmai. Dar nu merg împreună, pentru că între ei este o rivalitate foarte mare, despre care am să vă povestesc mai târziu.

Între timp, intrară în odaie, Zagłoba dădu poruncă să li se încălzească trei oale cu bere, după care, apropiindu-se de masa la care se aşezaseră Wołodyjowski şi jupân Longinus, spuse:

― Jupâne Podbipięta, Domnia Ta nu cunoşti cea mai mare noutate şi cea mai bună, anume că eu şi pan Michał l-am tăiat de moarte pe Bohun.

Lituanianul mai că se ridică de pe laviţă.

― Fraţilor, să fie oare cu putinţă?

― Cum ne vezi înaintea Domniei Tale.

― Şi l-aţi tăiat amândoi?

― Păi cum?!

― Asta zic şi eu noutate! Doamne, Dumnezeule! zise lituanianul plesnind din palme. Şi Domnia Ta spui că amândoi! Cum amândoi?

― Mai întâi l-am făcut prin vicleşug să ne provoace el pe noi, înţelegi? După care pan Michał s-a luptat cel dintâi cu el şi mi ţi l-a înjunghiat cum se înjunghie godacul la Paşti, l-a spintecat ca pe un curcan fript, înţelegi?

― Atunci, Domnia Ta n-ai mai luptat cu el?

― Ia te uită! se miră Zagłoba. Văd că Domnia Ta ai pus să ţi se sloboadă prea mult sânge şi de atâta slăbiciune ţi s-a vătămat mintea. Ai înţeles că mă voi bate cu un mort sau că voi omorî un rănit?

― Păi Domnia Ta ai spus că l-aţi tăiat amândoi.

Jupân Zagłoba ridică din umeri.

― Îţi trebuie răbdare de înger cu omul ăsta! Pane Michał, nu ne-a chemat Bohun la luptă pe amândoi?

― Asta aşa-i, răspunse Wołodyjowski.

― Acum ai priceput, Domnia Ta?

― Fie şi aşa, se învoi Longinus. Skrzetuski l-a căutat pe Bohun la Zamość, dar n-a fost acolo.

― Cum l-a căutat Skrzetuski?

Domniile Voastre, văd că trebuie să vă povestesc totul
ab ovo,
aşa cum s-a întâmplat, zise jupân Longinus După cum ştiţi, noi am rămas la Zamość, iar voi aţi plecat la Varşovia. Cazacii nu s-au lăsat aşteptaţi prea multă vreme. Au venit câtă frunză şi iarbă de la Lwów, de pe ziduri nu puteai să-i cuprinzi cu ochii pe toţi. Dar prinţul înzestrase atât de bine cetatea, încât puteam să stăm aici doi ani de zile. Credeam că nu ne vor ataca deloc şi din această pricină eram tare mâhniţi cu toţii, pentru că fiecare ar fi vrut să se bucure de înfrângerile lor şi, fiindcă erau tătarii cu ei, nădăjduiam şi eu că Dumnezeu se va îndura de mine şi îmi va dărui cele trei capete…

― Domnia Ta, roagă-l să-ţi dea unul, unul şi bun, îl întrerupse Zagłoba.

― Domnia Ta ai rămas acelaşi!… Mi-e şi ruşine să te ascult, zise lituanianul. Credeam deci că nu vor ataca, dar ei s-au apucat îndată, ca nişte nebuni îndărătnici, să-şi aducă cele de trebuinţă şi să năvălească asupra fortăreţei. Mai târziu am aflat că Chmielnicki nu voia, dar atamanul Czarnota se ridicase împotriva lui, învinuindu-l că l-a apucat frica şi că se gândeşte să se împace cu leşii, aşa că Chmielnicki s-a învoit şi l-a trimis chiar pe Czarnota să încerce. Frăţioare, n-am să fiu eu în stare să vă povestesc ce s-a întâmplat. Nu se mai vedea nimic, în afară de fum şi foc. La început au pornit cu curaj, au astupat şanţul şi s-au căţărat pe ziduri; dar i-am întâmpinat atât de bine, că după aceea au fugit şi de lângă ziduri, şi de lângă propriile maşini de luptă; abia atunci am năvălit asupra lor cu patru steaguri şi i-am căsăpit ca pe nişte vite. Wołodyjowski îşi frecă mâinile.

― Uf! îmi pare rău că n-am fost şi eu la această sărbătoare! exclamă cu înflăcărare.

― Şi eu aş fi fost bun la ceva, spuse cu o siguranţă liniştită Zagłoba.

― Cel mai bine au luptat atunci Skrzetuski şi Jakub Regowski, vorbi mai departe lituanianul, amândoi viteji de seamă, dar învrăjbiţi de-a binelea. Mai ales pan Regowski se uita chiorâş la Skrzetuski şi i-ar fi căutat pricină, fără îndoială, dacă pan Weyher n-ar fi oprit duelurile sub pedeapsa cu moartea. La început nu prea înţelegeam despre ce era vorba, până când nu s-a aflat că Regowski se înrudea cu Łaszcz, pe care, după cum vă amintiţi, prinţul l-a izgonit din tabără din cauza lui Skrzetuski. De aici râca lui Regowski faţă de prinţ, faţă de noi toţi şi îndeosebi faţă de porucinic, de aici şi rivalitatea dintre ei, care i-a acoperit de faimă, întrucât amândoi căutau să se întreacă unul pe altul. Amândoi erau primii pe ziduri şi la ieşiri, până când, în cele din urmă, lui Chmielnicki i s-a urât să tot atace degeaba şi a început asediul obişnuit, fără a neglija vicleşugurile care puteau să-l ducă la cucerirea târgului.

― Până într-atâta se încrede în şiretenie! spuse Zagłoba.

E un nebun şi pe lângă asta şi
obscurus,
urmă Podbipięta, socotea că pan Weyher e neamţ, pesemne că nu auzise de voievozii pomeranieni care poartă acest nume, pentru că i-a trimis o scrisoare vrând să-l convingă pe staroste să trădeze, ca un străin şi lefegiu ce s-ar fi aflând. Dar pan Weyher i-a răspuns cine este şi cât de prost a nimerit-o cu ispita lui. Starostele, dorind să arate mai bine însemnătatea acestei scrisori, nu voia s-o încredinţeze unui trâmbiţaş, ci unui oştean mai de vază, dar oamenii nu prea se îmbulzeau, ştiind că o asemenea însărcinare printre aceşti sălbatici puteau să însemne moartea.

Alţii se gândeau la rangul lor, aşa că m-am încumetat eu şi, ascultaţi, fiindcă abia acum începe lucrul cel mai de seamă.

― Ascultăm cu luare-aminte, întăriră cei doi prieteni.

― Aşadar am plecat eu şi l-am găsit pe hatman beat. M-a întâmpinat batjocoritor, mai ales după ce am citit scrisoarea, şi m-a ameninţat cu buzduganul; eu îmi încredinţasem cu umilinţă sufletul lui Dumnezeu şi mă gândeam că dacă se va atinge de mine, îi crap capul cu pumnul. Ce era să fac, frăţiori iubiţi? ai?

― Aşa se şi cuvenea să gândeşti, Domnia Ta, spuse Zagłoba înduioşat parcă.

― Dar l-au domolit polcovnicii şi nu l-au lăsat să ajungă la mine, povesti mai departe Longinus; cu osebire unul tânăr era atât de îndrăzneţ, că l-a luat în braţe pe hatman şi l-a tras înapoi spunându-i: „Nu te duce, tătucule, te-ai îmbătat.” Mă uit să văd cine mă apără, mirându-mă de îndrăzneala lui faţă de Chmielnicki şi, când colo – Bohun.

― Bohun? strigară Wołodyjowski şi Zagłoba.

― Aşa-i. L-am recunoscut, fiindcă l-am văzut la Rozłogi şi m-a cunoscut şi el pe mine. Îl aud că-i spune lui Chmielnicki: „E un prieten al meu.” Iar Chmielnicki se schimbă într-o clipă, cum se întâmplă de obicei cu beţivii, şi răspunde: „Dacă-i prietenul tău, fiule, să i se dea cincizeci de taleri, iar eu am să-i dau răspuns.” Şi mi-a dat, iar în ce priveşte talerii, i-am spus, ca să nu-l stârnesc pe sălbatic, să-i păstreze pentru haiduci, fiindcă oştenii de elită nu obişnuiesc să primească daruri. M-au condus în cort cu destulă cinste, dar abia ieşisem, că vine Bohun la mine. „Noi ne-am văzut la Rozłogi”, zice. „Aşa-i, zic, numai că atunci nu mă aşteptam, frăţioare, să te întâlnesc în această tabără.” La care el: „Nu s-a întâmplat din voia mea, nenorocirea m-a gonit aici!” Din vorbă în vorbă, i-am adus aminte cum l-am bătut la Jarmolince. „Eu n-am ştiut cu cine am de-a face (îmi zise), şi eram şi rănit la mână, iar oamenii mei nu mai erau buni de nimic, gândindu-se că au în faţă pe Jarema.” „Nici noi n-am ştiut, îi spun eu, că dacă Skrzetuski ştia că eşti tu, unul dintre voi n-ar mai fi rămas în viaţă.”

― Sigur că aşa s-ar fi întâmplat, şi el ce-a răspuns? întrebă Wołodyjowski.

― S-a zăpăcit de tot şi a schimbat vorba. Mi-a povestit că l-a trimis Krzywónos cu scrisori la Chmielnicki, la Lwów, ca să se mai refacă, iar Chmielnicki nu l-a mai lăsat să plece înapoi, plănuind să-i dea alte însărcinări ca unuia care avea o înfăţişare plăcută şi îngrijită. Şi la urmă m-a întrebat: „Unde-i pan Skrzetuski?” Iar când i-am spus că e la Zamość, mi-a zis: „Poate că o să ne întâlnim”, şi cu asta mi-am luat rămas-bun.

― Bănuiesc că după aceea Chmielnicki l-a trimis îndată la Varşovia, se amestecă Zagłoba.

― Aşa este, dar stai să vezi, Domnia Ta. M-am întors la cetate şi i-am dat socoteală lui pan Weyher de solie. Se făcuse noapte de-a binelea. A doua zi a avut loc un nou atac şi mai îndârjit decât cel dinainte. Aşa că n-am putut să-l văd pe Skrzetuski, abia a treia zi i-am spus că m-am întâlnit cu Bohun şi am vorbit cu el. Erau de faţă mai mulţi ofiţeri, printre care şi pan Regowski. Auzind ce-i spuneam, cel din urmă zise muşcător: „Ştiu eu că e vorba de o jupâniţă, dacă Domnia Ta eşti un viteaz, cum ţi s-a dus buhul, acum îl ai pe Bohun: cheamă-l la luptă, şi fii sigur că acest bătăuş nu te va respinge. De pe ziduri o să avem un
prospectus
de minune. Dar despre Domniile Voastre, oamenii lui Wiśniowiecki, mai mult se vorbeşte, decât este cu adevărat.” Skrzetuski s-a uitat la Regowski, ca şi când i-ar fi retezat cineva picioarele! „Aşa mă sfătuieşti Domnia Ta? întrebă. Foarte bine! Nu ştiu însă dacă Domnia Ta, care te îndoieşti de vârtutea noastră, ai curajul să te duci printre cazaci şi să-l provoci pe Bohun din partea mea.” Iar Regowski: „Curaj am, dar nu sunt nici peţitorul, nici prietenul Domniei Tale, aşa că nu mă duc.” Ceilalţi au început să-l ia în râs pe Regowski. „Oho! (spuneau) acum te faci mititel, dar când era vorba de pielea altuia, erai mare.” Şi Regowski, ambiţios cum e, a tras la măsea şi a făgăduit că se duce. A doua zi a plecat cu provocarea, dar nu l-a mai găsit pe Bohun. La început nu l-am crezut, dar acum, după cele spuse de Domniile Voastre, văd că era adevărat. Se vede că Chmielnicki l-a trimis într-adevăr pe Bohun la Varşovia şi acolo l-aţi tăiat Domniile Voastre.