Prin foc si sabie (83 page)

― Acolo ne oprim, zise Zagłoba.

― Prea bine, răspunseră cu toţii.

Zagłoba era din ce în ce mai neliniştit; în cele din urmă se apropie de Wołodyjowski şi-i şopti:

― Pane Michał…

― Ce-i?

― Pane Michał, pe bunul Dumnezeu, dă-ţi toată silinţa! în mâinile tale se află acum soarta lui Skrzetuski, libertatea cneaghinei, viaţa ta şi a mea, fiindcă, Doamne fereşte, dac-o păţeşti, eu n-am s-o scot la capăt cu acest tâlhar.

― Atunci de ce l-ai mai provocat?

―
Alea jacta est.
M-am încrezut în tine, pane Michał, dar eu am îmbătrânit, am răsuflarea scurtă, mă astup, iar fercheşul ăsta se învârte ca un titirez. E un ogar îndrăcit, pane Michał!

― Am să-mi dau osteneala, zise micul cavaler.

― Să-ţi ajute Dumnezeu. Nu te pierde cu firea!

― Da’ de unde!

Tocmai atunci se apropie de ei unul din panii Sielicki.

― Cazacul ăsta al vostru e dat dracului, şopti. Se poartă de parc-ar fi de-o seamă cu noi, dacă nu şi mai sus. Ha! Ce curaj! Maică-sa pesemne că s-a uitat la vreun şleahtic când îl ducea în pântece.

― E! zise Zagłoba, mai degrabă şleahticul s-a uitat la maică-sa.

― Aşa mi se pare şi mie, spuse Wołodyjowski.

― Să ne oprim! strigă Bohun deodată.

― Să ne oprim, să ne oprim!

Şi se opriră. Şleahticii, în semicerc, Wołodyjowski şi Bohun, unul în faţa celuilalt.

― Wołodyjowski, om încercat în astfel de lucruri, deşi tânăr, pipăi mai întâi nisipul cu piciorul, să vadă dacă e întărit, după care îşi aruncă ochii împrejur, vrând să cunoască toate asprimile locului; se vedea cât de colo că nu dispreţuia deloc încercarea care-l aştepta. Se întâmpla să aibă de-a face cu cel mai mare viteaz din toată Ucraina, pe care poporul îl preamărea în cântecele lui şi al cărui nume era cunoscut până la Crîm. Micul Wołodyjowski, simplu porucinic de dragoni, avea să dobândească în urma acestei lupte fie o moarte plină de faimă, fie o izbândă la fel de mare, aşa că nu scăpa nimic din vedere, pentru a se arăta vrednic de asemenea potrivnic. De aceea, pe faţă i se întipărise o seriozitate neobişnuită, pe care, văzând-o, jupân Zagłoba se sperie: „îşi pierde curajul, gândi, s-a zis cu el şi, odată cu el, şi cu mine!”

În acest timp, după ce Wołodyjowski cercetă terenul cu de-amănuntul, începu să-şi descheie scurta.

― E cam răcoare, zise, dar o să ne încălzim.

Bohun îi urmă pilda şi-şi lepădară amândoi hainele de deasupra, rămânând numai în cămaşă şi pantaloni, apoi îşi sumeseră mânecile de la mâna dreaptă.

Cât de prizărit părea Michał faţă de voinicul ataman! Aproape că nu se vedea. Martorii priveau cu nelinişte la pieptul larg al cazacului şi la muşchii uriaşi, noduroşi, care se prelungeau de sub mâneca suflecată. Se părea că un cocoşel firav se ia la harţă cu un erete puternic de stepă. Nările lui Bohun se lărgiseră, de parcă adulmecau sângele dinainte, şi faţa i se micşorase într-atâta, că moţul negru îi ajungea până la sprâncene, iar sabia îi tremura în mână; îşi aţinti ochii vultureşti asupra potrivnicului şi aşteptă semnalul.

Wołodyjowski cercetă în lumină tăişul sabiei, îşi mişcă mustăcioara şi luă poziţie.

― O să-l ciopârţească într-o clipită, îngână Charłamp către Sielicki.

Atunci se auzi glasul uşor tremurat al lui Zagłoba:

― În numele lui Dumnezeu, începeţi!

CAPITOLUL XII

S
Ă
BIILE
Ş
UIERAR
Ă
Ş
I
SE
ÎNCRUCI
Ş
AR
Ă
zăngănind. Locul luptei se schimbă numaidecât, fiindcă Bohun lovea cu atâta turbare, încât Wołodyjowski sări câţiva paşi înapoi, aşa că martorii fură nevoiţi şi ei să se retragă. Şerpuirile fulgerătoare ale sabiei lui Bohun erau atât de repezi, că ochii înfricoşaţi ai celor de faţă abia puteau să le urmărească; se părea că Michał este înconjurat cu totul de ele, acoperit, şi că numai unul Dumnezeu izbutea să-l smulgă de sub năvala acestor fulgere. Loviturile se contopeau într-un vâjâit necontenit, trimiţând un val de aer spre obrazul celor de faţă. Furia atamanului creştea: îl cuprindea turbarea sălbatică a luptei şi-l împingea înainte spre Wołodyjowski, ca un uragan, iar micul cavaler se retrăgea mereu şi se apăra numai. Braţul drept întins nu se mişca aproape deloc, doar mâna se îndoia mereu de la încheietură în semicercuri mărunte, repezi ca gândul, şi prindea izbiturile înverşunate ale lui Bohun, aşeza fierul sub fier, respingea şi iar se apăra, retrăgându-se; îşi aţintise ochii în ochii cazacului şi, printre fulgerele şerpuitoare părea liniştit, numai pe obraji îi apăruseră pete de roşeaţă.

Jupân Zagłoba închisese ochii şi se auzea numai lovitură după lovitură şi scrâşnetul fierului.

― Se apără încă! şopteau panii Sielicki şi Charłamp.

― L-a înghesuit în valul de nisip, adăugă încet Kuszel. Zagłoba deschise iarăşi ochii şi privi. Wołodyjowski aproape că se sprijinea cu spatele de dună,

dar nu era încă rănit, numai rumeneala de pe faţă devenise mai vie şi câteva picături de sudoare îi apăruseră pe frunte.

Inima lui Zagłoba începu să bată cu putere, nădejdea îi crescu în suflet.

„Doar şi pan Michał e un meşter între meşteri, gândi el, iar celălalt o să obosească până la urmă.”

Faţa lui Bohun se făcuse palidă, sudoarea îi îmbrobonase şi lui fruntea, dar împotrivirea îi aţâţa şi mai mult înverşunarea; dinţii albi îi străluceau de sub mustăţi, iar din piept i se smulgea un hârâit de turbare.

Wołodyjowski nu-l părăsea din ochi şi se apăra întruna.

Deodată, simţind duna în spate, se ghemui; privitorilor li se păru că a căzut, dar el se aplecase numai, lăsându-se pe vine, şi se aruncase cu toată greutatea trupului, ca o piatră, în pieptul cazacului.

― Atacă! strigă Zagłoba.

― Atacă! repetară ceilalţi.

Într-adevăr, aşa era: acum atamanul dădea înapoi, iar micul cavaler, cunoscând toată puterea potrivnicului, lovea atât de iute, încât martorilor li se tăie răsuflarea: pesemne că începea să se încălzească, ochii mici scăpărau scântei; se chincea, zvâcnea în sus, schimbându-şi locul într-o clipită, şi se mişca în cerc în jurul atamanului, silindu-l să se învârtească în loc

― O, meşter neîntrecut! strigă Zagłoba.

― Vei muri! se auzi deodată Bohun.

― Vei muri! răspunse ca un ecou Wołodyjowski. Atunci cazacul, printr-o mişcare cunoscută numai celor mai iscusiţi mânuitori de spadă, îşi mută sabia din mâna dreaptă în cea stângă şi dădu o lovitură atât de năprasnică, încât Michał se prăbuşi la pământ, ca lovit de trăsnet.

― Iisuse, Maria! strigă Zagłoba.

Dar Michał căzuse înadins, şi sabia lui Bohun tăie doar aerul, iar micul cavaler sări ca o pisică sălbatică şi aproape cu toată lungimea lamei crestă groaznic pieptul descoperit al cazacului.

Bohun se clătină, făcu un pas înainte şi împunse cu ultimele puteri; Wołodyjowski respinse lovitura cu uşurinţă şi izbi de două ori în capul plecat – sabia scăpă din mâinile lui Bohun şi căzu cu faţa în nisip într-o baltă de sânge.

Eliaszeńko, de faţă la luptă, se aruncă peste trupul atamanului.

O vreme martorii nu putură să rostească o vorbă, iar Michał tăcea şi el, se sprijinise cu amândouă mâinile în săbioară şi răsufla greu.

Zagłoba întrerupse cel dintâi tăcerea.

― Pane Michał, vino să te îmbrăţişez! spuse cu duioşie.

Îl înconjurară cu toţii.

― Domnia Ta eşti un grozav mânuitor de sabie! Bată-te-ar norocul să te bată! spuseră cei doi Sielicki.

― Domnia Ta, văd că eşti dintre cei care tac şi fac! zise şi Charłamp. Mă voi măsura şi eu cu Domnia Ta, ca să nu se spună că mi-a fost frică, dar chiar dacă mă vei hărtăni şi pe mine tot aşa, îngăduie-mi să te firitisesc.

― Ei, mai bine v-aţi împăca, fiindcă, la drept vorbind, n-aveţi pentru ce să vă bateţi, rosti Zagłoba.

― Nu se poate, pentru că aici e vorba de faima mea, răspunse petyhoreanul, pentru care sunt gata să-mi dau viaţa.

― Ce am eu cu viaţa Domniei Tale, hai s-o lăsăm baltă, spuse Wołodyjowski, ca să vorbesc adevărul, nu eu ţi-am încurcat cărările, acolo unde crezi Domnia Ta; ţi le va încurca altul mai vrednic decât mine nu eu.

― Cum aşa?

― Pe cuvântul meu de cavaler.

― Dacă-i aşa, împăcaţi-vă, strigară panii Sielicki şi Kuszel.

― Fie şi aşa, consimţi Charłamp, deschizându-şi braţele. Wołodyjowski îi căzu la piept şi începură să se ţocăie, de se auzea ecoul prin dune, iar Charłamp zise:

― Fir-ar să fie, spârcuieşti aşa, un uriaş ca ăsta! Ştia să se bată cu sabia.

― Nu mă aşteptam să fie atât de priceput! Şi unde putea să înveţe?

Toţi îşi îndreptară luarea-aminte asupra atamanului întins pe jos, pe care Eliaszeńko îl întorsese cu faţa în sus şi aştepta plângând să vadă măcar un semn de viaţă. Faţa lui Bohun era de nerecunoscut, acoperită de picăturile de sânge care se scurseseră din rănile de la cap şi se închegaseră îndată în aerul rece. Pe piept cămaşa era de asemenea năclăită de sânge, dar trăia încă. Se vede că era scuturat de fiorii dinaintea morţii, picioarele îi tremurau, iar degetele mâinilor încovoiate ca nişte gheare scormoneau nisipul. Zagłoba se uită la el şi dădu din mână.

― Îi ajunge! spuse el, îşi ia rămas-bun de la lume.

― A! exclamă unul dintre cei doi Sielicki, e ca şi mort.

― Aşa-i! mai că l-a tăiat în două.

― A fost un viteaz de seamă, îngână Wołodyjowski, clătinând din cap.

― Ehe, ştiu şi eu ceva despre treaba asta, adăugă Zagłoba. În acest timp Eliaszeńko voia să-l ridice pe ataman şi să-l ducă, dar pentru că era un om destul de prăpădit şi bătrân, iar Bohun aproape un uriaş, nu izbutea. Până la han erau câţiva stânjeni, iar Bohun putea să moară din clipă în clipă, aşa că esaulul se rugă de şleahtici:

― Boieri! strigă împreunându-şi mâinile. În numele Mântuitorului şi al Sfintei Preciste, daţi-mi o mână de ajutor! Nu-l lăsaţi să-şi dea sufletul aici ca un câine. Eu sunt bătrân şi nevolnic, iar oamenii sunt departe…

Şleahticii se uitară unul la altul. Îndârjirea împotriva lui Bohun pierise din toate inimile.

― Sigur că nu putem să-l lăsăm aici ca pe un câine, mormăi Zagłoba. De vreme ce ne-am bătut cu el, înseamnă că nu mai e un necioplit pentru noi, ci un oştean, pe care se cade să-l ajutăm. Domniile Voastre, cine vine să-l cărăm?

― Eu, spuse Wołodyjowski.

― Duceţi-l pe burca mea, adăugă Charłamp.

― După o clipă, Bohun era întins pe bunda de colţurile căreia apucară Zagłoba, Wołodyjowski, Kuszel şi Eliaszeńko – şi tot alaiul, însoţit de Charłamp şi de panii Sielicki, se porni cu paşi măsuraţi spre han.

― Multă viaţă mai are, zise Zagłoba, se mişcă şi acum. Doamne Dumnezeule, dacă mi-ar fi spus cineva că am să ajung dădaca lui şi am să-l car aşa, aş fi crezut că îşi bate joc de mine! Ştiu că am o inimă prea simţitoare, dar ce să fac! Am să-i leg şi rănile. Nădăjduiesc că n-o să ne mai întâlnim pe lumea asta; n-are decât să mă pomenească de bine pe cealaltă!

― Domnia Ta crezi că nu mai e chip să se vindece? întrebă Charłamp.

― El? N-aş da nici o para chioară pe viaţa lui. Aşa i-a fost scris, n-avea cum să se mai ferească, fiindcă dacă-l învingea pe Wołodyjowski, încăpea pe mâinile mele şi tot nu scăpa. Dar mai bine că s-a întâmplat aşa, pentru că tot mi se spune că sunt un ucigaş fără milă. Ce vină am eu, dacă-mi stau în drum? Lui Duńczewski am fost silit să-i plătesc cinci sute de galbeni, şi Domniile Voastre cunoaşteţi că proprietăţile din Ucraina nu mai aduc nici un venit.

― Adevărat, prădăciunile tâlharilor v-au adus în sapă de lemn, zise Charłamp.

― Of! Greu mai e şi cazacul ăsta, vorbi mai departe Zagłoba, am început să gâfâi!… De jefuit, ne-au jefuit, dar trag nădejde că Seimul o să ne înlesnească niscaiva mijloace de întreţinere, altminteri ne-am dus pe copcă… Greu! greu!… Domniile Voastre, ia priviţi, iar începe să sângereze; pane Charłamp, dă fuga la han şi spune-i ovreiului să frământe miez de pâine cu pânză de păianjen. N-o să-i ajute foarte mult viitorului răposat, dar e creştinesc să legi rănile potrivnicului şi să-i faci moartea mai uşoară. Da’ iute, jupâne!

Charłamp porni înainte, şi când îl aduseră, în sfârşit, pe ataman în odaie, Zagłoba se apucă îndată cu mare pricepere şi îndemânare de treabă. Opri sângele şi lipi rănile, apoi se întoarse către Eliaszeńko.

― Bătrâne, de tine nu mai e nevoie aici, îi spuse. Du-te degrabă la Zaborów, roagă-te să fi primit de principe, dă-i scrisoarea şi povesteşte tot ce-ai văzut, aşa cum a fost. Dacă ai să minţi, am să aflu, fiindcă sunt omul de încredere al principelui, şi am să poruncesc să-ţi taie gâtul. Închină-te şi lui Chmielnicki din partea mea, că mă cunoaşte şi mă are drag. O să-l înmormântăm cum se cuvine pe atamanul tău, iar tu fă-ţi treaba şi nu mai umbla prin toate colţurile, că s-ar putea să te taie înainte de a dovedi cine eşti. Du-te sănătos! du-te! du-te!

― Boierule, îngăduie să rămân până i se răceşte trupul.

― Du-te când îţi spun! îl ameninţă Zagłoba, că de nu, poruncesc tovarăşilor să te ducă până la Zaborów. Şi nu uita să te închini lui Chmielnicki.

Eliaszeńko se ploconi până la pământ şi ieşi, iar Zagłoba se adresă lui Charłamp şi panilor Sielicki:

― L-am trimis la Zaborów, pentru că aici nu mai are nimic de făcut… Dacă l-ar prinde pe undeva şi l-ar ucide, lucru care se poate prea lesne întâmpla, vina ar cădea asupra noastră. Oamenii prinţului Dominik şi jigodiile cancelarului ar fi primii care ar ţipa în gura mare că oştenii prinţului voievod au nesocotit legile, omorând toată solia cazacilor. Ei, dar o minte înţeleaptă are grijă de toate! N-o să ne lăsăm noi înfulecaţi de aceşti ferchezuiţi, mâncători de coajă de pâine şi muieratici, iar Domniile Voastre să nu pregetaţi a depune mărturie la nevoie că el ne-a provocat şi să povestiţi aşa cum s-a petrecut. Trebuie să dau poruncă primarului din sat să-l înmormânteze. Aici nu se ştie cine este, vor crede că e vreun şleahtic şi-l vor înmormânta cum se cade. E timpul să plecam şi noi, pane Michał, pentru că trebuie să-i dăm socoteală prinţului.

Răsuflarea hârâită a lui Bohun îl întrerupse pe jupân Zagłoba.

― Oho, sufletul îşi caută drumul să iasă! spuse şleahticul. Se lasă noaptea, o să plece pe lumea cealaltă pe întuneric. Şi pentru că n-a ruşinat-o pe jupâniţa noastră, să-i dea Dumnezeu odihnă veşnică! Amin!… Pane Michał… să mergem… Îl iert din toată inima pentru tot ce mi-a făcut, deşi e adevărat că mai mult m-am amestecat eu în treburile lui, decât el într-ale mele. Acum s-a sfârşit. Rămâneţi sănătoşi, Domniile Voastre, mi-a făcut plăcere să cunosc nişte cavaleri atât de vrednici. Să nu uitaţi să depuneţi mărturie, dacă va fi nevoie.